Hurghada
Astăzi este un important centru turistic modern în plină crestere, înconjurat de un lanţ dens de orăşele-hoteluri, care par să se transforme în staţiuni independente.
Principalul atribut al Hurghadei îl constituie de fapt preţurile sale scăzute. Aici vă puteţi relaxa nu mai rău decât la oricare altă staţiune, făcând economii considerabile. Clima subtropicală, cu ierni blânde şi veri toride favorizează vizitele turiştilor dornici de soare şi căldură pe tot parcursul anului. În timp ce Europa se înfăşoară în eşarfe calde şi paltoane, Egiptul continuă să se bucure de viaţă pe şezlonguri sub un strat gros de cremă solară. În perioada "rece", temperatura se ridică până la 25 de grade, iar vara rareori coboară sub 35.
Din punct de vedere teritorial, Hurghada poate fi împărţita în 3 zone: Downtown (El Dahar) este partea antică - aici au loc majoritatea excursiilor şi activităţilor culturale; partea modernă, axată pe infrastructură şi divertisment o reprezintă zona Sekkala, şi partea propriu-zisă a Noii Hurghade - El Korra Road, care se întinde pe o lungime de circa 40 de kilometri.
Staţiunea dispune de tot ceea ce face viaţa unui turist confortabilă şi fără griji: plaje curate, valuri de mare, baruri, restaurante, centre de divertisment şi excursii la monumente antice.
Hotelul Palm Royale Abu Soma ex InterContinental este situat la 35 km de aeroport la 45 km de centrul Hurghadei pe malul mariiConditii Speciale SarbatoriVezi aici conditiile speciale pentru rezervare si plata LocalizareHotelul Palm Royale Abu Soma ex . . .
speciala
General DescriptionIn the vicinity of the hotels own sandy beach lies the accommodation JAZ Elite Riviera The air-conditioned hotel has a 24h reception check-in is possible around the clock a lobby bar internet access a lift cash machine a hairdresse . . .
speciala
speciala
Hotelul Iberotel Makadi Beach se bucura de un peisaj tropical si atmosfera cosmopolitana care impreuna contribuie la crearea escapadei perfecte Hotelul se afla chiar pe plaja in apropierea centrulu comercial Souk Makadi si la 30 km de aeroport Hurgh . . .
speciala
Programul include 1 noapte de cazare la hotel de 4 in Hurghada Makadi Bay Sahl Hasheesh El Gouna cu regim de masa all inclusive Hotel Blend Club sau similar1 noapte de cazare in Cairo la hotel de 44 nopti cazare pe vas de croaziera de 5 MS . . .
speciala
Acest complex este format din bungalouri dispuse in jurul piscinelor si al gradinilor Centrul orasului Hurghada este la 25 minute iar aeroportul la 20 minute distanta de mers cu masina Statiunea Sahl Hasheesh este foarte cocheta si eleganta turistii . . .
speciala
General DescriptionThe five-star Steigenberger Resort Alaya is located in best location in the heart of Madinat Coraya on one of the most fascinating coasts of the Red Sea The Steigenberger luxury resort is only 5 km from Marsa Alam International Air . . .
speciala
speciala
Programul include 1 noapte de cazare la hotel de 5 in Hurghada Makadi Bay Sahl Hasheesh El Gouna cu regim de masa all inclusive1 noapte de cazare in Cairo la hotel de 44 nopti cazare pe vas de croaziera de 5 MS Al Nabilatan sau similar navi . . .
speciala
General description The hotel Steigenberger Coraya Beach Resort adults only is especially popular with honeymooners and is situated approx 80 m from the hotels own sandy beach At the beach there are sun loungers and sun umbrellas free of charge The
speciala
Descriere Hotelul amplasat pe plaja a fost preluat de lantul Rixos renovat complet care a fost deschis in 2021 Tip masa Ultra All inclusiveLocalizareHotelul se afla la aproximativ 7 km de Aeroportul Hurghada si la aproximativ 12 km de centrul orasulu . . .
speciala
General DescriptionThe adults only Steigenberger Coraya Beach Resort is a real paradisefor all your senses With its original Nubian style and 800mlong sandy beach the resort enjoys a unique blend of Southern Egypt and the Red Sea flavours The resort . . .
speciala
General description The hotel Iberotel Costa Mares is located around 485 km from Cairo Luxor around 300 km El Quseir around 79 km The private sandy beach is around 50 m from the hotel At the beach there are sun umbrellas and sun loungers free of cha . . .
speciala
speciala
General description Approx 100 m from private sandy beach is located the hotel Steigenberger Resort Alaya adults only At the beach are sun loungers and sun umbrellas free of charge The town Marsa Alam is around 73 km away Marsa Alam International Air . . .
speciala